Șoarecii răniți la nivelul coloanei vertebrale, care sufereau de paralizie totală sau parțială, au putut să meargă din nou grație unei stimulări electrice și chimice și unui tip special de harnașament robotizat, potrivit unui studiu publicat joi, care oferă noi speranțe pentru pacienții umani.
Studiul, publicat în revista Science și început în urmă cu cinci ani la Universitatea din Zurich, „evidențiază o schimbare profundă a felului în care oamenii înțeleg funcționarea sistemului nervos central”, afirmă autorii lui, citați de AFP.
Ei au subliniat, însă, că oamenii de știință nu sunt deocamdată siguri că „tehnicile de reeducare similare ar putea fi utilizate cu succes pe oameni”. Cu toate acestea, „regenerarea nervilor observați (pe șoareci) ar putea conduce la conceperea unor metode noi de tratament contra paraliziei”.
„După două săptămâni de neuroreeducare, în combinație cu o stimulare electrochimică și folosind un harnașament robotizat, șoarecii din experimentul nostru nu doar că s-au arătat pregătiți pentru a merge din nou, ci au reușit într-un timp destul de scurt să alerge, să urce treptele unor scări și să evite obstacole”, a spus medicul Gregoire Courtine, președintele Fundației internaționale a persoanelor paraplegice (IRP) și directorul departamentului de tratare a persoanelor vătămate la nivelul coloanei vertebrale din cadrul Ecole Polytechnique Fédérale din Lausanne.
„Este o adevărată Cupă Mondială în domeniul neuroreeducării”, spune Gregoire Courtine, coordonatorul studiului, adăugând că „șoarecii din experiment au devenit veritabili atleți, în condițiile în care cu doar câteva săptămâni înainte erau complet paralizați. Este vorba în aceste cazuri de o recuperare de 100% în ceea ce privește mișcările voluntare”.
Pentru a obține aceste rezultate, medicii au injectat acelor șoareci o soluție chimică care declanșează un răspuns din partea celulelor nervoase.
Acestea stabilesc astfel noi legături cu receptorii de dopamină, adrenalină și serotonină – neurotransmițători – situați în neuronii din măduva coloanei vertebrale.
Acel cocktail de substanțe a înlocuit neutrotransmițătorii secretați în mod normal de organismele sănătoase și acționează prin stimularea neuronilor, făcându-i să devină capabili să coordoneze mișcările membrelor inferioare.
La 10-20 de minute după injectare, cercetătorii au efectuat o stimulare electrică a măduvei coloanei vertebrale a acelor șoareci, prin câțiva electrozi implantați în spațiul epidural situat în jurul membranei externe a sistemului nervos central.
Această stimulare a emis impulsuri electrice continue prin fibrele nervoase către neuronii activați de cocktailul chimic cu neurotransmițători. Acei neuroni controlează mișcarea picioarelor.